Nostalgici după Zid?
La 9 noiembrie 1989, Zidul Berlinului se prăbuşea
Un sfert dintre germani ar dori ca Zidul Berlinului să existe în continuare, potrivit unui sondaj citat de cotidianul Bild. Proporţia celor care susţin această idee este aproximativ aceeaşi în rândul cetăţenilor din vestul şi estul Germaniei.
Din acelaşi sondaj reieşea că aproximativ 80 la sută dintre cele 1.000 de persoane intervievate ar accepta să trăiască într-un regim socialist, dacă li s-ar asigura "locuri de muncă şi securitate". Rezultatele sondajului realizat recent de Institutul Emnid nu sunt chiar atât de surprinzătoare. În 2004, un alt sondaj releva că 25% dintre vest germani şi 12% dintre estici doreau ca în Germania să nu fi avut loc reunificarea. Rezultatele sondajului reflectă, fără îndoială, situaţia economică cu care se confruntă statul german.
După reunificare, fosta Germanie de Vest (RFG) a transferat 1.300 de miliarde de euro catre partea de Est pentru modernizare, două treimi din suma respectivă fiind destinate serviciilor sociale. Tot din aceşti bani, 67 de procente au fost direcţionate ajutoarelor sociale. În ciuda ajutorului acordat fostei RDG, diferenţele dintre cele două părti ale Germaniei rămân. Anul trecut, ministrul german de interne, Thomas de Maizière, susţinea că partea de Est a Germaniei ar mai avea nevoie de încă zece ani pentru a ajunge la nivelul economic al zonei de Vest. “Zece ani nu este însă atât de mult. Dacă ne uităm statele est-europene, în ciuda investiţiilor, nu au reuşit în 20 de ani sa atingă nivelul celor din Vest”, a precizat de Maizière. Şi cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că "unitatea germană" nu este "încă pe deplin realizată", în special la nivel economic. "Între Est si Vest rămân încă diferenţe de ordin structural şi trebuie să ne concentrăm asupra acestor diferenţe dacă vrem să ajungem la acelaşi nivel de trai în Germania”, a adaugat Merkel, reamintind ca rata şomajului în zona fostei RDG continuă să fie de două ori mai mare decât cea din Vest.
Anul trecut, pe 9 noiembrie, Germania a sărbătorit cu fast împlinirea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, unul din momentele importante care au marcat prăbuşirea comunismului şi a însemnat un pas nu doar spre unificarea celor două Germanii, ci a întregii Europe. "Este o zi de sărbătoare şi reflecţie", scria Der Spiegel, iar unul din cele mai aşteptate momente a fost cel în care laureatul premiului Nobel pentru Pace Lech Walesa a dărâmat un şir de 1.000 de piese de domino, aşezate pe o rază de 1,5 kilometri, pe urmele lăsate de Zid. Căderea pieselor urma să reamintească entuziasmul cu care a fost dărâmat Zidul, dar şi prăbuşirea în lanţ a regimurilor "duşmane", care au urmat evenimentelor din 9 noiembrie 1989.
Construit în 1961, Zidul Berlinului avea să ajungă la 155 de kilometri lungime. În cei aproape treizeci de ani de existenţă a Zidului au existat aproximativ 5.000 de tentative de evadare din Berlinul de Est, încercări care s-au soldat cu aproximativ 300 de morţi.


del.icio.us
Mister wong
digg
blogMarks
Facebook