Beneficiarii AM-POSDRU nu sunt surprinşi de decizia Bruxelles-ului
Directorul executiv al CENTRAS, Viorel Micescu, aminteşte că beneficiarii au semnalat sistematic probleme legate de acest program.
Viorel Micescu spune că noul guvern pare să dorească o schimbare, dar e puţin probabil ca problemele semnalate de Bruxelles şi ONG-uri să se rezolve până luna viitoare, aşa cum doreşte premierul Mihai Răzvan Ungureanu.
„Există acest pericol, pentru că sunt multe lucruri care scârţâie sau au fost prost pornite. În consecinţă, nu se pot schimba peste noapte, transforma cu totul, dar echipa fondului social european este dotată cu multă putere de înţelegere şi sunt oameni – unii dintre ei români – care vor ca acest program să meargă şi să nu fie penalizată nici România, nici implementatorii de programe. Trebuie ânsă găsiţi nişte parteneri serioşi la nivelul autorităţilor române”, explică Viorel Micescu.
După întreruperea Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane de către Comisia Europeană, autorităţile de la Bucureşti au dat din nou asigurări că beneficiarii acestuia nu vor fi afectaţi şi vor primi toţi banii, asiguraţi deocamdată de bugetul de stat.
Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane a mai fost întrerupt de Comisia Europeană şi în 2009. După reluarea lui, organizaţiile neguvernamentale beneficiare au semnat mai multe scrisori la adresa fostului guvern semnalând problemele cu care se confruntau.
Opoziţia loveşte şi ea
Opoziţia de la Bucureşti, dar şi de la Strasbourg, critică autorităţile pentru eşecul în atragerea fondurilor europene. Uniunea Social Liberală va depune săptămâna viitoare o moţiune simplă în acest sens avertizând că „sincopele înregistrate în atragerea de fonduri ar putea să genereze un dezastru economic” şi cere o dezbatere publică pe această temă. Şi din Parlamentul European, social democraţii critică „incompetenţa” guvernării.
Liderul delegaţiei PSD la Strasbourg, Cătălin Ivan, aminteşte că nu e prima şi nici ultima oară când România este sancţionată cu suspendarea plăţilor pe anumite programe. Decizia Bruxellesului privind POSDRU nu a fost surprinzătoare, spune Cătălin Ivan într-un interviu acordat RFI. El mai spune că are semnale că nu doar Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane va fi întrerupt, ci şi alte programe, în special cele care implică achiziţii publice.






