Europa de la A la Z: Spaţiul Schengen
Spaţiul Schengen este format în acest moment din teritoriile a 26 de state europene care au renunţat la controalele de frontieră.
Discuţiile purtate la nivel european pe tema libertăţii de mişcare s-au concretizat în 1984 când au fost eliminate controalele la frontiera comună dintre Franţa şi Germania. Un an mai târziu, a fost încheiat un acord între Germania, Franţa, Ţările de Jos, Belgia şi Luxemburg de desfiinţare a controalelor la frontierele comune ale acestor state. Documentul a fost semnat pe nava Astrid aflată pe râul Mosel, în dreptul localităţii de frontieră Schengen din Luxemburg. De aici şi Acordul Schengen şi, după adoptarea unor convenţii şi protocoale, s-a ajuns la cea ce astăzi numim „Spaţiul Schengen”, un termen din dicţionarul Uniunii Europene cunoscut de aproape toţi românii. Am adresat întrebarea: „Ce ştiţi despre Spaţiul Schengen?” şi vă oferim în continuare câteva păreri:
Primul interlocutor: „Păi, ar trebui să facem parte din acest spaţiu, dar depinde şi de politicienii noştri.”
Al doilea interlocutor: „Ştiu că ne dorim ca ţară să ajungem acolo, dar deocamdată deşi am întrunit acele condiţii tehnice, se pare că, din motive politice, nu putem fi primiţi.”
Al treilea interlocutor: „Este un Spaţiu la care tindem să ajugem şi noi, un spaţiu de liberă circulaţie, cu graniţe comune şi sperăm să ajungem în 2014, în 2015.”
Despre dimensiunea Spaţiului Schengen ne-a vorbit Mihai Roşioru, ofiţerul de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România: „Spaţiul Schengen este format în acest moment din teritoriile a 26 de state europene, care au renunţat complet la controalele de frontieră asupra persoanelor şi, mai mult decât atât, au eliminat toată infrastructura la punctele de trecere a frontierei. Asta înseamnă că graniţele dintre aceste 26 de state pot fi trecute prin orice punct, fără să mai existe niciun fel de control asupra persoanelor care le tranzitează, indiferent de cetăţenia acestora, deci indiferent dacă vorbim de cetăţeni ai Uniunii Europene sau de cetăţeni din afara acestui spaţiu.”
În Spaţiul Schengen se află 22 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, Bulgaria, Cipru, Irlanda, Marea Britanie şi România fiind statele care, din diferite motive, nu s-au alăturat acestui spaţiu. Ofiţerul de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene în România a ţinut să sublinieze că Spaţiul Schengen nu trebuie confundat cu Uniunea Europeană: „Patru state din afara UE participă în Spaţiul Schengen. Este vorba de Elveţia, Liechtenstein, Islanda şi Norvegia şi, ceea ce este şi mai interesant, mai există încă 3 state care fac parte din Spaţiul Schengen în virtutea faptului că nu există niciun fel de infrastructură de frontieră între acestea şi statele vecine sau statele care le înconconjoară. E vorba de Monaco, San Marino şi Vatican. Deci putem spune că Spaţiul Schengen are 29 de state membre, însă de jure, deci prin Tratat 26 de state europene participă. Andorra nu face parte din acest spaţiu pentru că îşi menţine controalele la frontierele pe care le are cu Spania şi cu Franţa.”
Mihai Roşioru a făcut şi două precizări legate de cetăţenii români şi Spaţiul Schengen: „Cetăţenii români beneficiază de liberă circulaţie în toate ţările Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, fără ca România să fie stat Schengen. Întrebarea logică este ce ne aduce Spaţiul Schengen în plus pentru români dacă tot beneficiem de liberă circulaţie. Pentru români Spaţiul Schengen ar însemna liberă circulaţie completă pentru că se elimină atât controalele cât şi infrastructura la frontieră. Al doilea lucru foarte important, restricţiile de pe piaţa muncii. Este important de reţinut faptul că aceste restricţii nu au nicio legătură cu apartenenţa României la Spaţiul Schengen. Aceste restricţii pot fi menţinute în continuare de către unele state până la data de 31 decembrie 2013 pentru că ele există în virtutea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană. Asta înseamnă că indiferent dacă România va fi sau nu va fi stat Schengen până la 31 decembrie 2013, restricţiile de pe piaţa muncii pot fi menţinute până la acea dată.”
Spaţiul Schengen aduce un plus de mobilitate şi pentru cetăţenii non-EU. Aceştia nu au nevoie decât de o singură viză, valabilă în toate statele care fac parte din Spatiul Schengen.






