Tratatul de la Maastricht, la 20 de ani

Zona euro debuta cu 12 membri, ea numără astăzi 17 membri, dar este pe cale poate de a se destrăma. Şi chiar dacă zona euro va supravieţui crizei actuale, care pare să se eternizeze, ea este puternic zdruncinată de lipsa de solidaritate europeană şi este marcată de egoisme naţionale. În plus, cu toate că în mod oficial nimeni nu doreşte ieşirea Greciei din zona euro, pericolul există totuşi.

Şi tot douăzeci de ani mai târziu, cine mai respectă oare faimoasele criterii de la Maastricht, care desemnează condiţiile pe care fiecare economie trebuie să le respecte înainte de a adopta moneda unică?

Mai nimeni, ar fi răspunsul, în tot cazul nu marile economii cum ar fi cea franceză, care depăşeşte încă de la bun început limita admisă a deficitului public, fixată la 3% din PIB. Şi nu doar că disciplina este prost respectată, dar în mod făţiş guvernele europene s-au certat ani de-a rândul cu această disciplină încercând să conteste Pactul de stabilitate al euro, bazat pe amintitele criterii de la Maastricht.

Situaţia ar trebui să se schimbe însă, şi nu prin ieşirea Greciei din zona euro, ci prin noul pact bugetar şi fiscal semnat la Bruxelles în 30 ianuarie, anul acesta. Noi reguli sunt impuse, ele aduc mai multă disciplină: datoria publică este şi ea de acum constrânsă să rămână la sub 60% din PIB, deficitul structural (cheltuielile permanente, nu şi cele temporare ) se va afla obligatoriu la 0,5% din PIB.

Dar pentru ca noul pact să intre în vigoare, el are nevoie rapidă, anul acesta, de ratificarea naţională a minim 12 state participante şi de avizul conform al Parlamentului European. Aici problema se complică, deputaţii europeni refuză să valideze acest document pe care-l consideră inutil, cel puţin în forma sa actuală.